Cod galben de inundaţii pe râurile Barcău şi Arieş, în următoarele ore
Publicat de radiomures, 4 februarie 2016, 12:09
Potrivit hidrologilor, până la ora 17,00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de Atenţie pe cursul superior al Arieşului şi pe unii afluenţi ai săi din judeţul Alba.
De asemenea, până la ora 19,00, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râul Barcău – aval staţia hidrometrică Nuşfalău şi pe unii afluenţi ai săi din judeţele Sălaj şi Bihor.
Foto: psnews.ro