Cod galben de inundaţii în Oltenia
![Cod galben de inundaţii în Oltenia Cod galben de inundaţii în Oltenia](https://i0.wp.com/www.radiomures.ro/wp-content/uploads/2015/02/index18.jpg?resize=275%2C183&ssl=1)
Publicat de radiomures, 27 februarie 2015, 12:19
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărie a Apelor a emis, azi, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă pe râuri de pe raza judeţelor Dolj şi Olt, până la ora 20.
Astfel se menţine atenţionarea Cod galben privind creşteri de debite şi niveluri prin propagare pe râurile Desnăţui şi Teslui (afluent al Oltului inferior), cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.
Agerpres
Foto: radiocluj.ro