Cod galben de inundaţii în 10 judeţe din ţară
Publicat de radiomures, 24 mai 2015, 15:55
Hidrologii au emis o atenţionare cod galben de inundaţii pentru râuri din sudul şi vestul ţării: Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Arad, Bihor, Gorj, Mehedinţi, Sibiu, Vâlcea şi Olt.
Atenţionarea este valabilă din această seară, de la ora 21.00, până mâine la ora 16.00 pe râurile din bazinele hidrografice: Bega, Timiş, Pogăniş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera , Cerna, Motru şi alţi afluenţi de dreapta ai Jiului .
În plus, până mâine la ora 10.00 se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale pe unele râuri mici din următoarele bazine hidrografice: Crişul Alb, Crişul Negru, unii afluenţi mici ai Mureşului, Gilort şi afluenţii mici de stânga ai Jiului .
Averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină se vor semnala în toată ţara, din această seară până marţi dimineaţă, potrivit unei informări a Administraţiei Naţionale de Meteorologie.