Cod galben de furtuni în centrul și vestul țării
Publicat de MIRELA ROTAR, 4 mai 2022, 10:21
Adiministrația Națională de Meteorologie a emis astăzi o atenționare meteo cod galben, valabilă de la ora 12.00 până în această seară la ora 21.00.
Potrivit ANM, în zonele vizate de codul galben, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea și caracter torențial, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp.
Printre județele vizate se numără Mureș, Brașov, Harghita, Covasna și Sibiu.
Alina Andrei