Cod galben de ceață în mai multe județe
Publicat de radiomures, 25 noiembrie 2016, 07:14 / actualizat: 25 noiembrie 2016, 8:29
Meteorologii au emis cod galben de ceață pentru județele Alba, Brașov, Harghita, Sibiu și Mureș. Acesta este în vigoare până la ora 11,00.
Avertizarea este valabilă pentru zonele joase, unde ceața determină scăderea vizibilității local sub 200 m, izolat sub 50 m. Izolat sunt condiții de polei.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în judeţul Sibiu, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă pe DN7 Sibiu – Râmnicu Vâlcea (între km 251 – 254) şi pe DN1 Sibiu – Braşov ( între km 282 – 291), vizibilitatea fiind scăzută sub 150 de metri.
Polițiștii le recomandă conducătorilor auto să manifeste prudenţă sporită la volan, să adapteze viteza de deplasare în funcţie de vizibilitate şi starea carosabilului, să evite depăşirile, să păstreze distanţa în mers, între autovehicule, şi să folosească luminile de întâlnire împreună cu cele de ceaţă.
Nelly Suciu, Infotrafic