Cod galben de ceaţă în localităţi din 10 judeţe
Publicat de Rotar Mirela, 19 octombrie 2022, 08:51
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, în această dimineaţă, atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă valabile în orele următoare în localităţi din 10 judeţe.
Până la ora 10:00, în zone din judeţele Alba, Covasna, Braşov, Sibiu, Harghita, Olt, Vâlcea şi Mureş se va semnala local ceaţă, care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m, izolat sub 50 m.
Acelaşi fenomen se va manifesta, până la ora 11:00, şi în localităţi din judeţele Cluj şi Maramureş.