Cod galben de ceaţă densă în şase judeţe din zona Transilvaniei
Publicat de Rotar Mirela, 30 octombrie 2023, 09:45
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, în această dimineaţă, atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă densă în localităţi din şase judeţe situate în zona Transilvaniei.
Potrivit meteorologilor, până la ora 10:00, va fi ceaţă şi vizibilitate redusă sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, în mai multe localități din judeţul Covasna și din judeţul Braşov. Ceaţa va persista până la aceeaşi oră în zona depresionară a judeţului Harghita.
Fenomene similare vor fi până la ora 10:00 și în judeţele Sălaj , Cluj și Bistriţa-Năsăud.