Coaliţia pentru Educaţie îi susține pe profesori
Publicat de radiomures, 2 iunie 2016, 13:11
Federaţia Coaliţia pentru Educaţie afirmă că dascălii ar trebui să fie mai bine plătiţi, ca ”o formă de respect pentru profesie, dar şi ca o formă de investiţie„.
Reprezentanţii coaliţiei sunt de părere că sistemul de salarizare din educaţie ar trebui ‘să aibă logică’, să fie fundamentat pe un set de principii şi valori, să rezolve ‘parte din nevoia de calitate’ şi să fie transparent şi asumat la nivel de ţară, cu participarea activă a sindicatelor din educaţie.
În opinia reprezentanţilor coaliţiei, dacă problemele din educaţie nu sunt adresate strategic, România ‘va continua să caute mulţi ani de acum încolo loc în anvelopa bugetară’, cu proteste pe stradă sau fără.