Coalitia de guvernământ, solidară cu Shhaideh și Rovana Plumb

Publicat de radiomures, 25 septembrie 2017, 18:14 / actualizat: 25 septembrie 2017, 22:57
Conducerea PSD a decis să acorde un „sprijin total” pentru cele două membre ale cabinetului: Sevil Shhaideh – vice premier şi Rovana Plumb – ministru delegat pentru fonduri europene, vizate de DNA în dosarul Belina.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea:
După şedinţa conducerii PSD, atât Sevil Shhaideh, cât şi Rovana Plumb au afirmat că sunt nevinovate şi că nu intenţionează să demisioneze.
Vă reamintim că, dosarul în care cele două se presupune că sunt implicate vizează trecerea ilegală a unei părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman.
Pe de altă parte, PNL solicită demisia celor 3 miniştri ai cabinetului Tudose implicaţi în anchete penale: Sevil Shhaideh, Rovana Plumb şi Viorel Ilie.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că, în cazul în care aceştia nu vor demisiona, liberalii vor cere premierului demiterea lor:
Ludovic Orban, a mai spus că parlamentarii PNL vor vota în favoarea tuturor cererilor formulate de procurori de începere a urmăririi penale.