Co-plata pentru serviciile medicale nu este aplicabilă din punct de vedere tehnic
Publicat de radiomures, 11 februarie 2012, 00:00 / actualizat: 4 martie 2015, 14:46
Legea 220 din 2011, privind reforma în domeniul sănătăţii cu referire la co-plata pentru serviciile medicale, nu este aplicabilă din punct de vedere tehnic.
Aşa a precizat, astăzi la Oradea, ministrul de resort, Ritli Ladislau.
Ministerul Sănătăţii va promova în Parlament modificarea legii, care va prevedea, printre altele, reducerea plafonului de co-plată de la 600 la 300 sau 350 de lei pe an.
O altă intenţie a Ministerului Sănătăţii este de a debloca cel puţin o treime din cele 45 de mii de posturi vacante din reţeaua sanitară, pentru toate categoriile de angajaţi, prin modificarea legii privind ocuparea posturilor în sistemul bugetar.
Rador