CNSU propune obligativitatea măştilor de protecţie de tip medical sau FFP2
Publicat de Corina Muntean, 5 ianuarie 2022, 11:02
Guvernul s-a reunit în ședință, la ora 11,00 și ar putea aproba noua hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, publicată în urmă cu puțin timp.
Aceasta prevede, printre altele, obligativitatea purtării măștii de protecție de tip medical sau FFP2 în toate spațiile publice închise și deschise, introducerea telemuncii sau a lucrului la domiciliu pentru cel puțin jumătate din personal, iar acolo unde acest lucru nu este posibil să fie introdus programul decalat sau în ture.
CNSU propune mai multe restricții legate de numărul de participanți la competiții sportive sau la evenimente culturale, care se aplică diferențiat pentru rata de infectare sub unu la mie sau mai mare de acest prag.