CNCD: Avertisment contravenţional pentru MAI cu privire la reglementarea diferită a participării la Sărbătorile Pascale

Publicat de Corina Muntean, 30 septembrie 2020, 15:58
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a transmis un avertisment contravenţional Ministerului de Interne, pentru că nu a existat un acord cu privire la participarea la Sărbătorile Pascale, în contextul pandemiei, valabil pentru toate cultele creştine recunoscute de lege.
‘Colegiul director recomandă Ministerului Afacerilor Interne ca, în viitor, să respecte obligaţia de echidistanţă faţă de toate cultele recunoscute din România şi să stabilească reguli nediscriminatorii în exercitarea dreptului la libertatea conştiinţei‘, arată CNCD.
Hotărârea a fost adoptată cu şapte voturi ‘pentru’ şi un vot împotrivă.