CNAIR a intervenit cu peste 2.480 tone material antiderapant pe sectoarele de autostrăzi şi drumuri naţionale
Publicat de radiomures, 15 ianuarie 2018, 12:17
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii a acționat în ultimele 24 de ore pe toate sectoarele de autostrăzi şi drumuri naţionale cu 545 utilaje şi circa 2.480 de tone de material antiderapant.
Compania de drumuri recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă şi să adapteze viteza la condiţiile de trafic, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil umed.
De asemenea, este necesară utilizarea anvelopelor de iarnă pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie să fie echipate cu dispozitive antiderapante.