Clubul de ornitologie „Mugurar” a confecţionat hrănitori pentru păsări
Publicat de radiomures, 13 decembrie 2012, 00:00
Membrii Clubului de ornitologie „Mugurar” au confecţionat săptămâna aceasta hrănitori pentru păsări.
Ei le-au amplasat în mai multe locuri din municipiul Sfântu Gheorghe cu scopul de a ajuta păsările să supravieţuiască iernii. Ana Maria Lazăr, coordonatoarea Clubului, a declarat că membrii clubului vor alimenta în permanenţă hrănitorile şi în acelaşi timp vor face observaţii asupra păsărilor. Aceasta a menţionat că suporturile pentru hrană au fost confecţionate din materiale reciclabile, respectiv din PET-uri, iar la acestea au lucrat elevi de liceu. În săptămânile viitoare aceştia îi vor învăţa şi pe colegii lor mai mici cum să confecţioneze astfel de suporturi şi, totodată, vor deplasări comune pe teren.
Clubul „Mugurar” funcţionează în cadrul Palatului Copiilor din Sfântu Gheorghe şi a fost înfiinţat în această vară sub egida Societăţii Ornitologice Române.
Mara Deleanu