Club de dezbateri civice româno-maghiare “Vox Populi”.
Publicat de radiomures, 22 ianuarie 2015, 12:18
Acesta va organiza luna aceasta, sub tutela Extensiei Universitare Babeș-Bolyai din Sfântu Gheorghe, prima dezbatere, având ca temă “Sărbători – atitudini și ritualuri“.
Iniţiatorul clubului, Mădălin Guruianu a declarat că “Vox Populi” se doreşte a fi o platformă pentru confruntarea de idei între liderii comunităţii, dar şi un spaţiu pentru exprimarea opiniilor simplilor cetăţeni.
El a menţionat că la prima dezbatere publică, ce va fi organizată pe data de 26 ianuarie, vor fi invitaţi doi lideri de opinie din Sfântu Gheorghe, Santa Imre și Daniel Șanta, iar la următoarele, programate în ultima zi de luni a fiecărei luni, vor participa diverşi politicieni, ziarişti, oameni de cultură şi alte profesii
El a amintit că în luna decembrie anul trecut a lansat un “Manifest pentru comunităţi locale puternice” în care spunea că dacă românii şi maghiarii ar avea mai multe cadre de dezbateri formale sau informale “situaţia ar fi mai puţin tensionată”, iar membrii celor două comunităţi ar fi “mai puţin uşor de manipulat de la Budapesta sau de la Bucureşti”.
Profesorul universitar Cziprian Lorand a menţionat că aceste dezbateri vor crea posibilitatea de a suprapune ideile, dorinţele, tendinţele şi voinţa actorilor politici cu cele ale “actorilor comuni” din oraş şi a vedea în ce măsură acestea se potrivesc.
Mara Deleanu
Sursa foto: stiri.covasnamedia.ro