Claudiu Maior (Pro România) îndeamnă târgumureșenii să iasă la vot
Publicat de MIRELA ROTAR, 27 septembrie 2020, 15:06
Candidatul partidului Pro România la funcția de primar al municipiului Târgu Mureș și-a dat votul astăzi la prânz la una din secțiile de votare, de la Școala Generala „Al I. Cuza” din Târgu Mureș.
Acesta se arată optimist și îndeamnă târgumureșenii să iasă la vot:
Sunt optimist, am votat pentru ca târgumureșenii să rămână aceiași oameni frumoși pe care i-am cunoscut, uniți și niciodată dezbinați și mai mult, am votat fapte, nu vorbe. Oamenii să voteze ceea ce cred ei că mai bine, până la urmă, din luptă trebuie să învingă cetățeanul, el este cel care astăzi dă nota. Îi rog pe cât mai mulți târgumureșeni să iasă la vot, însă, din păcate, astăzi avem cu 5.500 de oameni mai puțini decât acum 4 ani.
Vlad Todoran