Clădirea internatului de la Liceul teoretic ”Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc a fost consolidată
Publicat de Rotar Mirela, 15 martie 2024, 12:00
Clădirea internatului de la Liceul ”Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc a fost consolidată, după ce un perete s-a prăbușit, în toamna anului trecut.
Comisia mixtă constituită prin ordinul prefectului de Harghita, care verifică aspectele ce au dus la producerea tragediei, a constatat ieri că se poate intra în etapa a doua.
Urmează întocmirea unui proiect tehnic de reconstruire, de către proproietarul clădirii, a arătat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Harghita, Adrian Pănescu:
În urma verificărilor efectuate de Inspectoratul de Stat în Construcții, s-a constatat că lucrările de consolidare, interioare și exterioare ale internatului au fost finalizate. Iar în etapa următoare, în vederea reconstrucției sau a reabilitării complete a acestuii internat, va fi nevoie de eliberarea unei noi autorizații de construire, în baza unei expertize tehnice. Astfel că proprietarul clădirii, Episcopia Romano-Catolică Alba Iiulia, va întreprinde demersurile necesare, în vederea întocmirii proiectului tehnic de reconstruire.
La solicitarea Ministerului Educaţiei, săptămâna viitoare va începe inspecţia generală la Liceul Teoretic Tamási Aron din Odorheiu Secuiesc.
Reamintim că în urma prăbușirii, în 18 decembrie 2023, a unui perete din clădirea internatului, doi elevi şi-au pierdut viaţa.
Autor: Valeriu Russu