CJ Mureş se implică într-o campanie privind spiritul civic
Publicat de radiomures, 30 august 2012, 00:00
Campania de informare va fi organizată de Consiliul Judeţean Mureş în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Mureş, Gruparea Mobilă de Jandarmi Mureş, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş, Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii Tîrgu-Mureş, ATOP şi Organizaţia „Salvaţi Copiii” Mureş.
Activităţile din cadrul programului au ca scop informarea tinerilor cu privire la importanţa comunicării, la riscurile implicării în acte de violenţă şi, nu în ultimul rând, informarea cu privire la serviciile sociale existente în judeţul Mureş.
Se vor elabora şi distribui materiale informative şi se vor organiza sesiuni de formare a cadrelor didactice şi de informare a elevilor cu privire la comportamentul preventiv.
Proiectul se va numi „Sergiu Ardelean”, în memoria tânărului reghinean ucis în timp ce încerca să aplaneze un conflict.
Consiliul Judeţean Mureş va asigura resursele financiare ale campaniei, buget total fiind de 18.000 de lei.
Totodată, instituţia va pune la dispoziţie, cu titlu gratuit, sediul Centrului de Perfecţionare pentru Personalul din Administraţia Publică în vederea desfăşurării sesiunilor de formare a cadrelor didactice.
Raluca Creţ