CJ Harghita doreşte să sărbătorească libertatea presei
Publicat de radiomures, 20 martie 2013, 07:56
Consiliul Judeţean Harghita organizează, pentru al treilea an consecutiv o zi în care doreşte să sărbătorească libertatea presei.
Potrivit Biroului de Presă al Consiliului Judeţean, evenimentul are legătură cu una dintre doleanțele revoluționarilor pașoptiști, care a fost libertatea presei și eliminarea cenzurii. Consiliul Judeţean Harghita a anunţat că mâine vor fi premiate producţiile mass-media excepţionale apărute sau publicate anul trecut în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş. Un alt obiectiv al evenimentului este acela ca jurnaliştii din cele trei judeţe să se întâlnească, să se cunoască şi să sărbătorească împreună.
Ioana Dima