CJ Harghita pregăteşte un proiect de digitalizare a învăţământului
Publicat de MIRELA ROTAR, 23 mai 2020, 10:28
Consiliul Judeţean Harghita a înfiinţat un grup de lucru şi pregăteşte un proiect de digitalizare a învăţământului, care să ofere şanse egale la educaţie pentru toţi elevii şi care va fi cea mai mare investiţie în sistemul de educaţie din judeţ, a informat instituţia.
Suma de 82 milioane de lei, la cât este evaluat proiectul, urmează să fie asigurată printr-o linie de credit accesată de la Banca Europeană de Investiţii şi vizează echiparea, în primă fază, a şcolilor generale, putând fi extins către sistemul de învăţământ secundar, mai precizează Consiliul Judeţean.
În acest sens a fost elaborat un chestionar destinat instituţiilor de învăţământ, pentru a se obţine informaţii referitoare la numărul sălilor de clase din în judeţ, dacă există internet în localitate sau în şcoală şi dotarea tehnică de care dispun instituţiile de învăţământ.
Publicul ţintă al proiectului este reprezentat de 25.000 de elevi din ciclul primar şi gimnazial.