CJ Harghita intenţionează să sprijine fermierii în accesarea fondurilor pentru dezvoltarea zonelor montane
Publicat de Rotar Mirela, 20 octombrie 2022, 10:48 / actualizat: 20 octombrie 2022, 14:08
Consiliul Judeţean Harghita intenţionează să sprijine fermierii în accesarea fondurilor pentru dezvoltarea zonelor montane, după ce cadrul legislativ s-a simplificat, existând posibilitatea depunerii, în acest sens, a peste 50 de cereri şi finanţare.
Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Presă al Consiliului Judeţean Harghita este nevoie de coordonare şi cooperare în pregătirea cererilor de finanţare pentru investiţii ce vizează dezvoltarea zonelor montane.
Sursa citată a mai arătat că înfiinţarea centrelor de colectare a laptelui a fost dintotdeauna o prioritate pentru Consiliul Judeţean Harghita, în prezent fiind construite şi autorizate cu ajutorul acestei instituţii peste 100 de astfel de centre, şi se doreşte ca numărul acestora să crească, în urma modificărilor legislative adoptate de Guvern.
De asemenea, se intenţionează deschiderea de noi afaceri de familie în domeniul prelucrării plantelor medicinale şi a fructelor de pădure, care au mare succes în judeţ, punându-se accent şi pe înfiinţarea stânelor montane.
În perioada următoare vor avea loc mai multe întâlniri profesionale pentru discutarea posibilităţilor de depunere a solicitărilor de finanţare.