CJ Covasna și-a reafirmat intenția de a spirijini, inclusiv financiar, realizarea Aeroportului Brașov – Ghimbav
Publicat de radiomures, 6 februarie 2018, 17:21
Prezent la un eveniment în județul Brașov, președintele Consiliului Județean Covasna, Tamas Sandor, a reafirmat disponibilitatea instituției pe care o conduce, dar și a Primăriei Sf. Gheorghe, de a sprijini materializarea proiectului Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav, pe care l-a catalogat drept unul de importanță regională dar și națională.
În acest context, oficialul covăsnean a spus că ambele instituții, Consiliul Județean Covasna și Primăria Sf. Gheorghe, vor contribui cu câte 3 milioane de euro, bani care vor fi virați, la încheierea investiției:
Președintele CJ Covasna a precizat că aeroportul nu este unicul proiect important, care va însemna o colaborare între instituțiile statului din Covasna și Brașov. Un alt proiect va fi realizarea autostrăzii Brașov – Tg. Secuiesc – Bacău, ținând cont de faptul că actualul drum național este foarte aglomerat, în momentul de față fiind înregistrată la Tg. Secuiesc o medie de 15 mii de autovehicule care tranzitează zilnic zona.
Dorin Dușa