CJ Brașov cere ajutorul Primăriei pentru construcția Aeroportului de la Ghimbav
Publicat de radiomures, 14 mai 2015, 08:28
Totodată, reprezentanții CJ au avut întâlniri cu delegații unor companii din Turcia și Israel, interesate de acest obiectiv economic.
CJ Brașov a trimis Primăriei Brașov actele oficiale prin care se solicită participarea municipalității la construcția Aeroportului Internațional de la Ghimbav.
Președintele interimar al CJ Brașov, Claudiu Coman, spune că „la nivelul Consiliului Județean există o comisie de negociere cu potențialii parteneri interesați de contruirea Aeroportului, precum și faptul că există o unitate de implementare a proiectului, condusă de vicepreședintele Mihail Veștea”. „Solicităm Primăriei Brașov dacă sunt interesați, să participe la acest obiectiv important pentru comunitatea din Brașov, să stabilească o comisie de negociere, precum și o echipă care să analizeze documentația tehnico-economică”, a mai precizat președintele interimar al CJ Brașov, Claudiu Coman, pentru newsbv.ro. Claudiu Coman a dorit totodată să dezmintă zvonurile lanasate de unii, conform cărora nu ar fi investitori interesați de Aeroportul de la Brașov și a arătat că recent s-a întâlnit cu reprezentanții unor companii din Turcia și Israel, interesate de acest obiectiv economic.
Vali Blajovan
Foto: www.transilvaniabusiness.ro