Ciucul și Brașovul, adversare în sferturile Erste Liga
Publicat de Corina Muntean, 25 februarie 2019, 17:53
Echipele de hochei pe gheață Sport Club Miercurea Ciuc și Corona Brașov Wolves se vor întâlni în faza sferturilor de finală ale competiției Erste Liga. Primele două partide ale confruntării vor avea loc joi, 28 februarie și vineri, 1 martie, la Miercurea Ciuc, de la orele 19.00.
Cea de-a treia reprezentantă a României, Hochei Club Gheorgheni, va avea ca adversară formația ungară DEAC Debrecin. Primele jocuri se vor desfășura, marți, 26 februarie și miercuri, 27 februarie, în Ungaria.
Celelalte două întâlniri din sferturile de finală sunt Ferencvaros – EV Vienna Capitals și UTE Budapesta -Fehérvári Titánok
Valeriu Voaideș