Cîţu: Ar fi suficientă respectarea strictă a actualelor măsuri, în paralel cu vaccinarea, pentru evitarea carantinei zonale
Publicat de Corina Muntean, 24 martie 2021, 10:36
Premierul Florin Cîţu le-a cerut, azi, reprezentanţilor autorităţilor locale să se implice în continuare în aplicarea fermă a actualelor măsuri de protecţie sanitară, subliniind că respectarea strictă a actualelor reguli, în paralel cu derularea procesului de vaccinare, ar fi suficiente pentru evitarea altor măsuri restrictive sau a carantinării zonale.
Premierul adaugă faptul că în discuţiile cu primarii şi preşedinţii Consiliilor Judeţene au fost analizate soluţii pentru ca pe stradă, în mijloacele de transport în comun, în magazine sau pieţe, în şcoli sau la locul de muncă, toţi cetăţenii să-şi protejeze sănătatea şi să nu îi pună în pericol pe cei din jur.
Premierul precizează că, în paralel, va fi crescută capacitatea de vaccinare, inclusiv în zonele mai greu accesibile.