Circulaţie rutieră îngreunată din cauza ninsorilor, în Maramureş
Publicat de MIRELA ROTAR, 16 martie 2019, 15:46
Pe Drumul Naţional 17, în zona Valea Străjii, din judeţul Bistriţa Năsăud, se circulă pe un singur sens, după ce un copac s-a rupt din cauza vântului puternic şi a căzut pe carosabil. La faţa locului intervine Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.
Şi în Maramureş, pe DN 18, se circulă îngreunat din cauza ninsorilor căzute astăzi. În pasurile Gutâi şi Prislop, zăpada frământată de pe carosabil măsoară 2-3 centimetri.
Se acţionează cu 13 utilaje de deszăpezire şi au fost împraştiate peste 100 de tone de material antiderapant.