Circulație restricționată pe DN 73, Braşov-Râşnov

Publicat de Corina Muntean, 11 martie 2021, 08:30
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN73 Braşov-Râşnov, la ieşire din localitatea Cristian spre Râşnov, judeţul Braşov, a avut loc o coliziune frontală între două autoturisme.
În urma impactului, 6 persoane au fost rănite, sunt conştiente şi primesc îngrijiri medicale la faţa locului.
Traficul rutier se desfăşoară alternativ, pe un sens. Se estimează reluarea normală a circulaţiei în 30-45 de minute.