Circulație îngreunată pe DN 15 A
Publicat de radiomures, 31 august 2016, 09:13
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza răsturnării pe carosabil a unui autocamion încărcat cu material lemnos, traficul rutier pe DN15A Reghin – Bistrița se desfășoară îngreunat, pe un fir alternativ, la km 21+500 de metri, în zona localității bistrițene Teaca.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, accidentul nu s-a soldat cu victime, şoferul reuşind să iasă din cabina camionului, însă circulaţia este restricţionată şi se circulă alternativ pe un singur sens.
Evenimentul s-a produs la ieşirea din comuna Teaca spre Reghin, într-o zonă cu pante şi curbe periculoase.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj al ambulanţei care i-a acordat şoferului îngrijirile necesare.