Circulație deviată în județul Brașov, restricții ridicate în Harghita
![Circulație deviată în județul Brașov, restricții ridicate în Harghita Circulație deviată în județul Brașov, restricții ridicate în Harghita](https://i0.wp.com/www.radiomures.ro/wp-content/uploads/2016/12/trafic-aglomrat-iarna-e1480606041675.jpg?resize=800%2C450&ssl=1)
Publicat de radiomures, 2 decembrie 2016, 19:16
Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române informează că a fost ridicată restricţia pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe DN13B Praid – Gheorghieni.
Polițiștii mai informează că în judeţul Braşov, s-a luat măsura devierii selective a traficului rutier de pe DN1, dinspre Braşov către Valea Prahovei, pe DN1A Săcele – Cheia – Ploieşti, în vederea evitării ambuteiajelor pe raza staţiunilor montane.
Pe Valea Prahovei, acolo unde mulţi români îşi petrec minivacanţa de 1 Decembrie s-a aşternut strat de zăpadă, iar la Predeal se poate schia deja. Drumul naţional 67 C Rânca – Novaci a fost închis din cauza viscolului, a zăpezii şi a vizibilităţii reduse.
Până la jumătatea zilei Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a folosit pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi aproape 1400 tone de material antiderapant şi 1000 de litrii de clorură de calciu, precum şi 422 de autoutilaje pentru curăţarea carosabilului.