Circulaţia s-a intensificat semnificativ pe mai multe drumuri din țară
Publicat de radiomures, 18 aprilie 2017, 16:46
Pe multe drumuri naţionale din ţară, circulaţia s-a intensificat semnificativ, odată cu încheierea minivacanţei de Paşti.
Cea mai mare aglomeraţie se înregistrează acum pe Valea Prahovei – după cum informează Centrul Infotrafic al Poliției Române.
Pe tronsoanele Predeal, Azuga, Buşteni şi Comarnic, Niştoreşti, autovehiculele circulă în coloană, pe sensul de mers către Ploieşti, cu o viteză medie de 30-40 kilometri pe oră.
Multe echipaje de la Poliţia Rutieră sunt prezente pe DN1, între Ploieşti şi Braşov, pentru fluidizarea traficului rutier şi pentru prevenirea producerii unor accidente rutiere nedorite.
În acest condiţii, Centrul Infotrafic al Poliţiei Române recomandă şoferilor să ruleze cu prudenţă sporită, să adapteze viteza de deplasare la starea carosabilului şi vizibilitate, şi să păstreze o distanţă în mers, astfel încât să poată opri în condiţii de siguranţă.