Circulaţia feroviară este adaptată la condiţii meteo nefavorabile, în special pe raza Sucursalelor Iaşi şi Braşov
Publicat de Stan Lucian, 6 aprilie 2025, 11:12
Circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii meteo nefavorabile, în special pe raza Sucursalelor Regionale de Căi Ferate Iaşi şi Braşov, din cauza ninsorilor şi a vântului puternic, a anunţat Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.
În urma verificărilor efectuate în teren, s-a constata că mai mulți copaci au căzut în gabaritul liniilor de contact, din cauza precipitaţiilor abundente, care au dus, în cele mai multe cazuri, la scoaterea tensiunii din liniile de contact şi întreruperea temporară a circulaţiei feroviare în zonele afectate.
Se intervine pentru remedierea problemelor constatate, respectiv repunerea sub tensiune a liniilor de contact, îndepărtarea copacilor din gabaritul liniilor şi reluarea circulaţiei trenurilor în condiţii de siguranţă, se arată în comunicatul CFR SA.
Sursa: AGERPRES