Circa 8.000 de beneficiari ai sistemului centralizat de termoficare din Brașov au, începând de azi, căldură şi apă caldă

Publicat de radiomures, 28 noiembrie 2016, 18:30 / actualizat: 29 noiembrie 2016, 11:42
Cele aproximativ 7.600 de aprtamente nu au avut apă caldă din luna aprilie 2016!
Luni dimineață la ora 8.00, furnizorul de gaz a început livrarea de gaz către producătorul de agent termic, astfel că a fost pornit CET Nord, care alimentează 5.400 de aprtamente din cele 7.600 câte mai sunt racordate la sistemul centralizat. Tot ieri s-a pornit şi furnizarea de agent termic pentru cele 475 de apartamente din cartierul Noua și au fost pornite și CAF Nord şi CAF Metrom, precum şi centralele termice de pe strada 15 Noiembrie şi Calea Bucureşti.
Însă, nu toate apartamentele racordațe la sistemul centralizat vor avea apă caldă și căldură. Astfel, brașovenii care domiciliază pe străzile Lânii și Spicului din Cartierul Bartolomeu mai au de stat în frig,
pentru că punctele termice ale SPLT nu au putut fi pornite din cauza faptului că nu au încă autorizație ISCIR pentru cazanele folosite în instalație.
Mai mult decât atât, Consiliul Local va trebui să aprobe în ședința de azi o nouă plată în avans, pentru furnizorul de gaz care să asigure alimentarea acestor puncte termice.
Vali Blajovan