Circa 6.400 de pensionari brașoveni au primit tichete de Paşti

Publicat de Corina Muntean, 5 aprilie 2018, 13:50
Circa 6.400 de pensionari cu venituri de până la 1.000 de lei pe lună au primit tichete în valoare de 50 de lei pentru a-şi cumpăra alimente de Paşti, bonurile fiind acordate anual de Primăria Braşov, prin Direcţia de Servicii Sociale.
De asemenea, în prima şi în a doua zi de Paşti, cele 95 de persoane aflate la Căminul pentru Persoane Vârstnice vor primi un meniu îmbunătăţit, din care nu vor lipsi ouăle roşii, drobul, tocăniţa de miel, friptura de curcan sau de porc, cozonacul, pasca, fructele şi legumele.
La Centrul pentru Persoanele fără Adăpost, o fundaţie va distribui pachete cu hrană rece pentru un număr de 60 de persoane.
Totodată, la Cantina de Ajutor Social, aproape 80 de persoane beneficiare ale venitului minim garantat vor primi pachete cu cozonac, ouă roşii, drob şi produse lactate, potrivit sursei citate.