Ascultă Radio România Mureș Live

Circa 4.000 de autovehicule se aflau în piaţa Victoriei şi în împrejurimi în jurul orei 10,15

Circa 4.000 de autovehicule se aflau în piaţa Victoriei şi în împrejurimi în jurul orei 10,15

Publicat de radiomures, 17 decembrie 2015, 11:15

Alte 4.000-5.000 de mașini sunt blocate pe Centură, potrivit preşedintelui Federaţiei Operatorilor Români de Transport, Doru Marian Crac.
Aceșta s-au adunat pentru a protesta împotriva scumpirii RCA.
Protestul a început, oficial, la ora 9.30, iar transportatorii, veniţi cu autoturisme, autocare şi microbuze, au început să claxoneze.
Transportatorii rutieri vor protesta până la ora 15,00, la acţiunea de protest urmând să fie mobilizate aproximativ 7.000 de autobuze, autocare şi taxiuri care aparţin patronatelor cu activitate în domeniul transportului public de persoane dar şi autocamioane din domeniul transporturilor de marfă.
Transportatorii solicită intervenţia autorităţii pentru un cost al primei RCA suportabil de către transportatori, în condiţiile în care tariful RCA a ajuns să crească cu peste 300% în ultimele şase luni pentru activitatea de transport persoane şi transport marfă, inclusiv taxi, precum şi eliminarea supraacizei, începând cu data de 1 ianuarie 2016.
Protestatarii au pancarte pe care scrie ‘ASF, unde eşti?’, ‘Protest scumpire’, ‘Service-uri în faliment’, ‘ASF incompetent’, sau ‘Prima RCA – Plata Mafia’.

Foto: www.click.ro

După o pauză de 5 ani, Festivalul Cerbul de Aur ar putea fi reluat la Brașov
Eveniment marți, 14 ianuarie 2025, 20:58

După o pauză de 5 ani, Festivalul Cerbul de Aur ar putea fi reluat la Brașov

În perioada următoare vor avea loc noi discuții între municipalitate și conducerea TVR, pentru restabilirea termenilor de colaborare, potrivit...

După o pauză de 5 ani, Festivalul Cerbul de Aur ar putea fi reluat la Brașov
Ediția a 3-a a festivalului de muzică, Masiff Winter, în Poiana Brașov
Eveniment marți, 14 ianuarie 2025, 20:56

Ediția a 3-a a festivalului de muzică, Masiff Winter, în Poiana Brașov

Ediția a 3-a a festivalului de muzica, Masiff Winter va avea loc în Poiana Brașov anul acesta, dar încă nu sunt stabilite zilele de...

Ediția a 3-a a festivalului de muzică, Masiff Winter, în Poiana Brașov
Incendiu la un atelier auto, în Odorheiu Secuiesc
Eveniment marți, 14 ianuarie 2025, 20:22

Incendiu la un atelier auto, în Odorheiu Secuiesc

S-au deplasat 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, cu 3 autospeciale de stingere. Incendiul, care s-a manifestat pe o...

Incendiu la un atelier auto, în Odorheiu Secuiesc
Congresul Naţional de salsa, la Braşov
Eveniment marți, 14 ianuarie 2025, 15:31

Congresul Naţional de salsa, la Braşov

60 de şcoli de dans, 54 de workshop-uri, patru seri de party şi zeci de ore de dans. Toate fac parte din ediţia a XVI-a a Congresului Naţional de...

Congresul Naţional de salsa, la Braşov
Eveniment marți, 14 ianuarie 2025, 12:06

Polițiștii mureșeni își strigă nemulțumirea în stradă

Aproximativ 300 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș și din Penitenciarul Târgu Mureș protestează astăzi,...

Polițiștii mureșeni își strigă nemulțumirea în stradă
Eveniment vineri, 10 ianuarie 2025, 18:40

Seria concertelor Candleglow Castle revine din 18 ianuarie la castelul Kalnoky din Micloşoara

Seria concertelor organizate la castelul Kalnoky din localitatea Micloşoara sub genericul Candleglow Castle, care va fi reluată luna aceasta, va...

Seria concertelor Candleglow Castle revine din 18 ianuarie la castelul Kalnoky din Micloşoara
Eveniment joi, 9 ianuarie 2025, 14:16

Sancțiuni de peste 18.000 de lei date de jandarmii covăsneni de la începutul anului

Nu au fost înregistrate incidente majore, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Covasna, Otilia Predicioiu: Pentru...

Sancțiuni de peste 18.000 de lei date de jandarmii covăsneni de la începutul anului
Eveniment joi, 9 ianuarie 2025, 12:19

Peste 1.000 de hectare de pădure din Lunca Bradului riscă să fie defrișate din cauza blocajelor administrative

Reprezentanta Declic, Cătălina Hopârteanu, precizează că pădurea a fost vândută unui controversat om de afaceri român, cunoscut pentru...

Peste 1.000 de hectare de pădure din Lunca Bradului riscă să fie defrișate din cauza blocajelor administrative