Circa 3.000 de intervenţii ale poliţiei la nivel naţional, în prima zi de Crăciun

Publicat de Andrei Borz, 26 decembrie 2022, 18:47
Aproape 3.000 de intervenții au avut polițiștii la nivel național în prima zi de Crăciun – marea majoritate, în urmă sesizărilor la 112.
Au fost constatate mai bine de 750 de infracțiuni, dintre care peste 100 chiar în timp ce erau comise.
S-au aplicat 2.700 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de peste 1 milion de lei.
Aproape 290 de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi și aproximativ 100 de certificate de înmatriculare au fost retrase.
Polițiștii rutieri amintesc că acțiunile lor în trafic au drept scop prevenirea evenimentelor grave, iar respectarea cu strictețe a regulilor de circulație ar reduce semnificativ tragediile de pe șosele.
De la începutul anului, aproape 1.500 de oameni au murit în urma unor accidente rutiere și mai bine de 3.300 au fost grav răniți.
Cifrele sunt însă în scădere față de aceeași perioadă a lui 2021, dar nu este vorba de o îmbunătățire semnificativă a situației.
Numărul accidentelor și al răniților grav a fost mai mic cu doar câteva procente, iar cel al deceselor, cu aproape 10%. La nivel european, România figurează cu cel mai scăzut grad de siguranță în trafic și cu cele mai multe decese în urma accidentelor auto.