Ciobanii, nemulțumiți de limitarea numărului de câini de la stână
Publicat de radiomures, 9 decembrie 2015, 12:23 / actualizat: 10 decembrie 2015, 9:53
Deși legea există încă din 2006, ea a ajuns abia acum în atenția publicului.
Potrivit actului normativ, numărul de câini de la stână este limitat la trei pentru zona de munte, doi pentru zona de deal și unul la șes.
Crescătorii de oi sunt mulțumiți, deși au aflat de existența acestei prevederi abia acum.
Ciobanul Traian Truța consideră că numărul este prea mic pentru a putea păzi turmele:
Din moment ce s-au înmulțit lupii și urșii s-a transfort țara asta într-o grădină zoologică, atâta timp câți sunt atâția lupi și urși în România cât în întreaga Europă, normal că noi trebuie să ne apărăm cumva, cu câini, pentru că ăia când vin nu fac recensământ acolo, ăia zdrobesc, nu aduc, ăia duc. Dacă vine o haită de lupi, îa zdrobesc, întâi mânâncă câini pentru că carnea de câine la lup îi place mai bine decât carnea de oaie… când poate să prindă câine începe cu câine și după aia trece la oi.”
Legea vânătorii și pescuitului a fost modificată de mai multe ori din 2006 până în prezent.
Ultima modificare a avut loc în vara acestui an, iar unul dintre cei care a lucrat la modificări, deputatul de Mureș Kellemen Atilla spune că prevederea apărea în legea inițială.
Acest articol nu a fost modificat, acest articol a fost preluat din legea veche din 407 și unii zic că e chiar din legea 103 din 1996 sau așa ceva. Deci noi nu am umblat la acest articol, acest lucru așa e de nici nu știu când.”
Până la ora difuzării acestei știri conducerea Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Mureș nu a putut fi contactată pentru a-și exprima un punct de vedere pe acest subiect.
Sanda Vițelar
Foto: info-receacristur.ro