Cinematograful-dom revine la AFF
Publicat de radiomures, 21 octombrie 2017, 12:00 / actualizat: 21 octombrie 2017, 18:52
În al doilea an consecutiv, publicul spectator de la AFF are ocazia specială de a viziona filme 360 pe un ecran în formă de cupolă, care dau spectatorului senzația participării directe în film. Programul oferă o selecție de proiecte unice care propun o călătorie dincolo de limitele realității, la intersecția dintre tehnologie și artă.
O colaborare dintre pictori, fotografi și animatori digitali prezintă un nou mod de a experimenta arta în Samskara, Art universe și Cercurile Timpului și Jocul. Teme muzicale clasice sau amestecuri eclectice (Muzica din Cosmos – un Concert Vizual și Călătoriile lui Jules Verne), dar și dansul, tangoul clasic sau cu diferite influențe (Tango 360), vor putea fi apreciate în producții de excepție în cupola din Piața Mare.
Documentarele full-dom vor încerca să răspundă la câteva întrebări din realitatea actuală: vom putea vreodată să comunicăm cu alte civilizații? (Hello Earth); poate un super-vulcan să erupă în timpul nostru? (Supervulcanii); ce se petrece în timpul unei tornade solare? (Super furtuni Solare); se poate cartografia cu precizie galaxia noastră? (Călătoria spre cel mai distant Soare); ce înseamnă să trăim în lumea interconectată de astăzi? (Pământul habitat); putem detecta asteroizii înainte de a ajunge pe Pământ? (Aterizând).
Diana Gherendi/Evelina Racoțean