Cinci trenuri anulate în urma unui accident pe Valea Oltului
Publicat de radiomures, 25 noiembrie 2012, 00:00
Cinci trenuri au fost anulate astăzi în urma unui accident pe Valea Oltului în care un tren a lovit un tir bulgăresc ajuns pe calea ferată.
Pasagerii din garniturile blocate au fost transportaţi către destinaţii cu mijloace auto, anunţă compania feroviară.
Şi traficul rutier pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, în zona localităţii vâlcene Racoviţă, , a fost blocat, astăzi timp de mai multe ore, pentru a permite macaralei de mare tonaj ajunsă la faţa locului să scoată autovehiculul de pe terasament, iar locomotiva deraiată să fie repusă pe şine.
Din primele informaţii, şoferul tirului ar fi adormit la volan, astfel că a ajuns pe calea ferată.
Mediafax