Cinci turişti rămaşi blocaţi în telecabina de la Bâlea Lac; nu este nimeni rănit
Publicat de Rotar Mirela, 6 martie 2024, 13:58 / actualizat: 6 martie 2024, 18:20
Cinci turişti sunt blocaţi în telecabina de la Bâlea Lac, oprită la pilonul 2 de deasupra Cascadei, şi urmează a fi scoşi de personalul operativ al telecabinei.
Ei vor fi preluaţi de salvamontişti şi ajutaţi să coboare din Munţii Făgăraş, până la Bâlea Cascadă, a anunţat Salvamont Sibiu.
Potrivit sursei citate, nu este nimeni rănit.
Telecabina de la Bâlea Lac traversează Valea Bâlea din Munţii Făgăraş, pe o lungime de 3.700 de metri.
Turiştii se află cu aproximaţie la peste 2.000 de metri altitudine. Nu este pentru prima dată când telecabina s-a oprit cu turişti în ea.
ACTUALIZARE
Cei cinci turişti, care au rămas blocaţi în telecabina de la Bâlea Lac, au fost coborâţi cu ajutorul unor corzi speciale, după care au fost preluaţi de salvamontişti pentru a fi însoţiţi în parcarea de la Bâlea Cascadă, unde au maşinile personale, a precizat, pentru AGERPRES, şeful Salvamont Sibiu, Dan Popescu.
Potrivit sursei citate, printre cei cinci turişti se află şi un copil în vârstă de patru ani.
Telecabina de la Bâlea Lac s-a blocat, în această după amiază după-amiază, la pilonul 2 de deasupra Cascadei de pe Valea Bâlii.
Telecabina este singurul mijloc de transport în această perioadă, în zona Bâlea, din Munţii Făgăraş, aflată la peste 2.000 de metri altitudine.
Transfăgărăşanul este închis circulaţiei şi numai transportul pe cablu funcţionează în zona turistică Bâlea.