Cinci milioane de lei pentru reabilitarea unei grădinițe la Miercurea Ciuc
Publicat de Corina Muntean, 28 ianuarie 2020, 20:32
Primăria Municipiului Miercurea Ciuc a semnat cu o firmă locală contractul de execuţie a lucrărilor de reabilitare a grădiniţei „Aranyalma”. Valoarea totală a lucrărilor depășește 5 milioane de lei (5.052.089,07 lei), iar durata de execuție prevăzută în contract este de 6 luni.
În cazul Grădiniţei „Aranyalma” vor fi termoizolați pereţii şi şapa celor două niveluri, vor fi reabilitate acoperişul, sistemul de încălzire, de apă şi canal, precum şi reţeaua electrică, care va fi extinsă şi cu panouri fotovoltaice.
Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Regional şi statul român vor spirijini lucrările cu suma nerambursabilă de 3,4 milioane lei, iar diferenţa va fi suportată din bugetul propriu al municipiului.
Virgil Natea