Chipciu salvează Steaua la Ploieşti
Publicat de radiomures, 6 martie 2015, 13:28
Petrolul şi Steaua Bucureşti au terminat, aseară, la egalitate, scor 1-1, la Ploieşti, într-un meci din prima manşă a semifinalelor Cupei României Timişoreana la fotbal. Ploieştenii au deschis scorul în minutul 22 prin Mohamed Tchite, aflat la primul său joc în România, campioana egalând în minutele de prelungiri, prin Alex Chipciu, care a fructificat o centrare primită de la Andrei Prepeliţă. Manşa secundă se va disputa la 2 aprilie, la Bucureşti. În cealaltă semifinală, CFR Cluj Napoca şi Universitatea Cluj au remizat, miercuri seară, în Gruia, scor 0-0, returul fiind programat la 1aprilie pe Cluj Arena. Finala Cupei României Timişoreana va avea loc la 31 mai, pe stadionul Arena Naţională din Capitală.
Valeriu Voaideş
Foto: prosport.ro