CFRC Cluj a pierdut barajul cu Lazio

Publicat de Rotar Mirela, 24 februarie 2023, 09:21
Campioana României la fotbal, CFR Cluj, a întâlnit formația italiană SS Lazio Roma, în barajul pentru „optimile” UEFA Conference League.
Turul a avut loc joi, 16 februarie, pe „Stadio Olimpico”din Roma, unde gazdele de atunci s-au impus cu 1-0. Manșa secundă s-a disputat joi, 23 februarie (FOTO, cu căpitanul italienilor, Ciro Immobile, autorul singurului gol al dublei întâlniri), pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, încheindu-se nedecis, 0-0, astfel că Lazio s-a calificat în „optimi”.
Iată scorurile meciurilor-retur din play-off, programate joi, 23 februarie: CFR Cluj – SS Lazio Roma 0-0 (în tur 0-1), RSC Anderlecht Bruxelles – Ludogorets Razgrad 2-1 și 3-0 după loviturile de la 11 metri (în tur 0-1), Dnipro Dnipropetrovsk – AEK Larnaca FC 0-0 (în tur 0-1), FK Partizan Belgrad – FC Sheriff Tiraspol 1-3 (în tur 1-0), KKS Lech Poznań – FK Bodø/Glimt 1-0 (în tur 0-0), ACF Fiorentina – Sporting Club Braga 3-2 (în tur 4-0), KAA Gent – Qarabağ FK 2-0 (în tur 0-1) și FC Basel 1893 – Trabzonspor AS 2-0 (în tur 0-1).
Învingătoarele (SS Lazio Roma, RSC Anderlecht Bruxelles, AEK Larnaca, FC Sheriff Tiraspol, KKS Lech Poznań, ACF Fiorentina, KAA Gent și FC Basel 1893) și-au asigurat prezența în „optimile” UEFA Conference League, a căror tragere la sorți va avea loc vineri, 24 februarie, de la ora 14:00, la sediul UEFA de la Nyon, din Elveția.
Septimiu Cioloboc