CFR suplimentează trenurile în minivacanţa de 1 Mai

Publicat de Andrei Borz, 24 aprilie 2023, 22:28
CFR anunță suplimentarea trenurilor, la sfârșitul săptămânii acesteia, cu prilejul minivacanței de 1 Mai.
Astfel, vor fi asigurate, în plus față de trenurile existente, garnituri pentru legături directe între marile orașe din țară și litoral, Constanța și Mangalia.
Acestea vor circula începând din seara zilei de 27 aprilie și dimineața celei de 2 mai.
Vor fi suplimentate cele mai solicitate rute cu vagoane de clasa de dormit și cușetă.
Vor fi, de asemenea, disponibile conexiuni rapide din capitală, de unde pleacă, la un interval de 1-2 ore trenuri către Constanța.
Sursa: rador.ro