CFR Cluj, egalată în prelungiri de Berna în Champions League

Publicat de MIRELA ROTAR, 4 august 2021, 10:18
Formația din Gruia a remizat, marți seara, scor 1-1, pe teren propriu, cu Young Boys Berna din Elveția, în manșa I a turului al treilea preliminar din Liga Campionilor la fotbal.
Clujenii au deschis scorul, în minutul 4, prin Cristi Manea, oaspeții egalând în prelungirile partidei (min.90+3) prin Vincent Sierro.
Partida retur va avea loc la 10 august, la Berna, câștigătoarea urmând să se califice în play-off-ul pentru faza grupelor.
Dacă va trece de formația elvețiană, CFR o va avea ca adversară pe învingătoarea dintre Ferencvaros Budapesta şi Slavia Praga în play-off-ul pentru faza grupelor. Dacă va fi eliminată de Young Boys Berna, campioana României va juca în play-off-ul Europa League cu învinsa dintre Steaua Roşie Belgrad şi Sheriff Tiraspol.
Valeriu Voaideș