CFR Cluj, al doilea eșec în Conference League

Publicat de Corina Muntean, 22 octombrie 2021, 11:02
Campioana României la fotbal, CFR Cluj, a fost învinsă, joi seara, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de formația olandeză AZ Alkmaar, într-un meci din cea de-a treia etapă a competiției Europa Conference League. Este a doua înfrângere pentru clujeni, după cea din runda inaugurală, 0-1 cu Jablonec. Gruparea din Gruia a mai înregistrat un egal, cu Randers, 1-1.
Tot joi, în celălalt joc din grupa D, FK Jablonec (Cehia) a remizat cu FC Randers (Danemarca), scor 2-2.
În clasament conduce AZ Alkmaar cu 7 puncte, fiind urmată de Jablonec cu 4 puncte, Randers (3) și CFR Cluj (1).
În următoarea etapă, CFR Cluj va disputa, în deplasare, returul cu Alkmaar.
Valeriu Voaideș