CFR Călători reintroduce în circulație trenurile de navetă destinate elevilor

Publicat de Corina Muntean, 28 august 2020, 15:51 / actualizat: 28 august 2020, 20:57
CFR Călători reintroduce în circulație trenurile de navetă destinate elevilor, pentru a înlesni transportul acestora spre și dinspre centrele de învăţământ, odată cu începerea noului an școlar, pe data de 14 septembrie.
Totodată, vor fi repuse în circulație și o serie de trenuri utile pentru cei care își reiau acivitatea după perioada concediilor de vară. Cele mai multe sunt trenuri Regio cu rute sub 50 de km, dar sunt și câteva trenuri InterRegio cu parcurs mai lung de 100 de km.
Trenurile au fost suspendate în primăvară, la începutul epidemiei provocate de coronavirus.