CFR Călători modifică programul în perioada minivacanţei de Paşti
Publicat de Corina Muntean, 3 aprilie 2018, 13:26 / actualizat: 3 aprilie 2018, 14:58
Capacitatea de transport va fi adaptată după dinamica traficului de pasageri, în special, la trenurile către cele mai solicitate destinaţii: Braşov, Sibiu, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Satu Mare, Timişoara şi Vatra Dornei.
Potrivit unui comunicat al companiei, în prima zi de Paşte, se va circula după un nou program între Piteşti şi Mănăstirea Curtea de Argeş.
Între 7 şi 9 aprilie, când puţini oameni aleg să se deplaseze cu trenul, mai multe garnituri InterRegio şi unele Regio nu vor circula, iar în Vinerea Mare, duminică şi luni vor fi deschise doar unele agenţii.
CFR călători le recomandă pasagerilor să se asigure că au bilet, iar pentru verificarea orelor de plecare să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro sau să sune la numărul 021.9521.