CFR a deraiat de pe șinele Ligii Campionilor

Publicat de MIRELA ROTAR, 21 august 2019, 10:25
Campioana României la fotbal, CFR Cluj, a pierdut cu 0-1 meciul de pe teren propriu cu Slavia Praga, disputat marți, 20 august, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca.
Jocul a contat pentru prima manșă din play-off-ul UEFA Champions League, iar singurul gol al întâlnirii a fost marcat de Lukáš Masopust, în minutul 28. Returul se va disputa miercuri, 28 august, începând cu ora 22:00, la arena „Sinobo” din Praga.
Învingătoarea dublei manșe se va califica în grupele Ligii Campionilor, iar învinsa va evolua în grupele UEFA Europa League.
Septimiu Cioloboc