Cetăţenii care ajung în Italia din România vor sta în continuare în carantină 14 zile

Publicat de MIRELA ROTAR, 7 septembrie 2020, 07:59
Cetățenii care ajung în Italia din Romania vor sta în continuare în carantină 14 zile. Italia a prelungit până la 30 septembrie măsurile pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, care ar fi expirat astăzi.
În continuare sunt obligatorii testele de diagnosticare a coronavirusului la sosirea în Italia pentru călătorii care vin din Croația, Grecia, Spania și Malta, în vreme ce pentru toți cei care tranzitează sau sosesc din România și Bulgaria se impune carantina de două săptămâni.
Nu este permisă intrarea din 14 state, printre care Armenia, Bangladesh, Bosnia-Herțegovina, Brazilia, Chile, Macedonia de Nord, Moldova, Serbia și Columbia.
Discotecile și stadioanele rămân închise pentru public la fel cum nu se renunță la obligativitatea de a purta măștile de protecție chiar și în aer liber între orele 18:00 și 6:00 dimineața și de a respecta distanța socială de 1 metru între persoane.
Totuși, ca o noutate, de astăzi toți cei aflați în străinătate vor putea reveni în peninsulă pentru a ajunge „la persoana cu care au o relație afectivă stabilă, chiar dacă nu conviețuiesc cu aceasta”.