Centrul istoric al Braşovului ar putea fi reabilitat cu bani europeni
Publicat de radiomures, 11 iunie 2013, 14:12
Braşovul ar putea beneficia de o alocare de 80 de milioane de euro, din partea Băncii Europene de Investiţii, pentru reabilitarea imobilelor din centrul istoric al oraşului, dar şi pentru reabilitarea termică a unor blocuri de locuinţe. Finanţarea urmează să fie acordată prin programul ,,Jessica”.
Consilierul local Cristian Macedonschi afirmă că programul ar putea fi deschis în acest an, condiţia fiind ca Ministerul Dezvoltării Regionale să semneze un parteneriat cu instituţia financiară europeană, pentru derularea şi în România a acestui program. Consilierul Cristian Macedonschi explică şi care ar fi avantajele majore ale acceptării unei astfel de oportunităţi
Consilierul local braşovean a mai precizat că de această linie externă de finanţare ar putea beneficia şi alte oraşe din România, precum Sibiu sau Piteşti. Fiecare oraş ar urma să acceseze proiecte în caloare de 40 de milioane de euro , pentru reabilitatea clădirilor istorice şi aceeaşi sumă, care să fie dirijată în direcţia reabilitării termice a blocurilor de locuinţe.
Dorin Dușa